O tânără americană și partenerul ei au fost arestați pentru că au ținut-o închisă într-o cușcă pe fiica lor adoptivă, în vârstă de opt ani, în timp ce erau plecați să vadă un film, a anunțat poliția marți, relatează AFP.
Cindy Patriarchias, în vârstă de 33 de ani, și Edmond Gonzales, în vârstă de 37 de ani, au fost iculpați pentru neglijență parentală după ce fiica lor, care este afectată de o problemă de creștere, a fost găsită într-o cușcă artizanală de lemn, la domiciliul celor doi din Las Cruces, în New Mexico.
Cușca, cu o lungime de 1,52 de metri, o adâncime de 0,74 metri și o înălțime de 1,26 metri, avea o poartă închisă cu două lacăte, iar înăuntru era așezată, pe jos, o saltea pentru copii, potrivit unei descrieri furnizate de către Poliția din Las Cruces.
Poliția a fost fost chemată la domiciliul cuplului vineri seara, după ce a fost alertată de către fostul soț al lui Cindy Patriarchias. Acesta suspecta cuplul că a lăsat fata singură, pe întuneric, în timp ce se afla la o școală vecină, împreună cu ceilalți trei copii, să vadă un film.
Fata a primit îngrijiri medicale, dar pare că nu prezenta răni, porivit poliției.